Silviu Oravitzan s-a născut la 4 octombrie 1941 la Ciclova-Montană, județul Caraș-Severin într-o familie de învățători. La îndemnul pictorului bănățean Ion Isaac, nașul său de botez, urmează cursurile facultății de Arte Plastice a Universității din Timișoara, iar după absolvire se stabilește la Lugoj, unde, în 1965 înființează, împreună cu Tudor Tudan și Vladimir Streleț, Galeria Pro Arte, care devine imediat un loc de referință națională.
Primul succes național este expoziția personală de la Sala Dalles din București, unde este lansat de marele critic de artă și om de cultură Petru Comarnescu.
Cariera internațională începe în 1984 în Suedia, unde este invitat de Fundația Per Mattsson.
Înainte de prăbușirea comunismului este prezent pe simezele din Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Olanda, URSS (Rusia), Iugoslavia (Slovenia), Ungaria. Din anul 1983 devine membru al grupării artistice Logos de la Paris.
Expoziții internaționale în primul deceniu de democrație: Berlin, 1990; Aachen, 1994; Paris, 1996 și 1999; Luxemburg 1996 și 1998; Geneva, 1998; Viena, 1998; Marseille, 1999.
În 1999, la New York, este inaugurată Oravitzan Gallery, iar în 2000 expune tot la New York, la Muzeul de Artă Catolică, alături de Salvador Dali.
Silviu Oravitzan are în portofoliu zeci de expoziții și în muzee din România: Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Național al Bucovinei etc.
Lucrările sale se află în muzee și colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii etc.
Arta Maestrului Silviu Oravitzan trimite, prin tehnicile și motivele sale, la strălucirea Bizanțului de altădată, întrepătruns de farmecul arabescurilor orientale. Hainele de lumină, crucile, cercurile, pătratele, romburile, firida, Sfânta masă, Potirul, Iconostasul, Isonul, epitaful, ploaia, motivele vegetale etc., sunt elemente care, având la bază Crucea, Punctul și Lumina izvorâtă din el, creează senzația unei lumi în care Lumina spațiului ortodox răsăritean se îmbină fericit cu Strălucirea orientului medieval; sigur, acest miracol are la bază mult studiu teologic, în care Sf. Grigore Palama ocupă un loc important. Astfel că, lucrările artistului, pline de simbolistică creștină, uneori, prin adaos de elemente (lumânări, potir) trimit până la Euharistie și la Ziua a Opta.
În ce privește tehnicile, domnul Silviu Oravitzan merge de la acrilic pe pânză, la lemn policrom poleit cu mult aur, până la tehnici mixte.
Doamna Doina Mândru scria în 2013 despre această pictură că „Teologii o recunosc ca expresie a luminii divine, neînserate, laicii ca semn al bucuriei spirituale, pictorii ca superioară stăpânire a mijloacelor. O recunoaștem și noi ca exemplu de artă creștină menit să exprime noul orizont al omului contemporan, dominat de vizual și virtual, capabil să descifreze și să rezoneze la simbol. Și chiar acestui lector sagace al fastelor purpurii se adresează cu autoritate vizuală noua pictură sacră semnată Oravitzan”.
Vorbind de simbolistică, artistul spunea, menționând că pe un palier al memoriei sale „s-au sedimentat crucile vechi ale cimitirului bătrân din Ciclova”, că se simte solidar „cu România, Bucovina, nordul Moldovei, nordul Munteniei, Cozia, Horezu, prin datele profund creștine de construcție a caselor, portul, semnul. Moartea, nașterea, monumentele mari, datele esențiale, tradițiile legate de acestea, crezul profund mă fac solidar cu acestea”. „Simbolul – spunea artistul – nu este un element arbitrar sau convențional, ci exprimă intrinsec esența făpturii și, totodată, legătura ei cu principiile creației. Întreaga manifestare umană este o țesătură de planuri orizontale și verticale care își corespund între ele, realitate reprezentată de simbolul totalizant al crucii.
Realitatea simbolului face ca fiecare act al omului, fiecare gest, să aibă o semnificație. Activarea acesteia, scoaterea ei din uitare, se petrece în termeni cultici. Anticipând celebrarea memorială a lumii, arta permite accesul către sinteza dintre principii, simboluri și ritualuri. Departe de a fi un scop în sine, arta își dovedește <utilitatea> în faptul că trimite insistent la ceea ce este dincolo de ea”.
Dr. Constantin-Emil Ursu
Director General, Muzeul Național al Bucovinei
