Colecţia de pictură naţională

Colecţia de pictură naţională numără peste 3000 de lucrări. Aceasta reprezintă o sinteză de peste un secol a picturii naţionale, reflectând în acelaşi timp principalele tendinţe şi caracteristici ale acesteia, reflectate în lucrările artiştilor Vladimir Ocuşco, Pavel Piscarev, Dumitru Sevastianov, Auguste Baillayre, Eugenia Maleşevschi, Valentina Rusu Ciobanu, Mihai Grecu, Igor Vieru, Ada Zevin, Eleonora Romanescu, Mihail Petric, Glebus Sainciuc, Ion Jumati, Vasile Cojocaru, Elena Bontea, Olga Orlova, Sergiu Cuciuc, Dumitru Peicev,  Andrei Sârbu, ş.a.

Reieşind din rolul şi  importanţa pe care l-a avut arta basarabeană în cultura naţională artele din Basarabia de la sfârşitul secolului XIX- prima jumătate a secolului XX rămân până azi o pagină puţin cunoscută şi studiată.

Apărută la finele secolului XIX sub influenţa expoziţiilor itinerante ale pictorilor ucraineni şi ruşi arta profesională basarabeană cunoaşte apogeul dezvoltării sale  către anii  30-40 ai secolului XX.

Într-un timp scurt la Chişinău apare prima şcoală de desen (1887), Şcoala de Arte Frumoase (1919) şi primele societăţi de arte (Societatea Amatorilor de Arte  din Basarabia, (1903) şi Societatea de Arte Frumoase, (1921), societăţi, participanţii cărora, în condiţii istorice diferite, vis-a-vis de durata constituirii acestora în Europa sau Rusia au interpretat fenomenele stilistice universale, într-un mod original.

Toate aceste particularităţi distinctive pot fi identificate în operele lui A.Baillayre, E. Maleşevschi, A. Plămădeală, P. Şilingovschi, Th. Kiriacoff etc.

Tendinţele artei „peredvijnicilor”, a impresioniştilor şi post-impresioniştilor, a stilului „Art nouveau”, care s-au manifestat în arta basarabeană poartă amprentele unor diverse centre culturale: Sankt-Petersburg, Odessa, Paris, Amsterdam, Bucureşti şi Bruxelles. Aceste tendinţe artistice distanţate de sursele iniţiale, au coexistat concomitent în artele basarabene, interferându-se şi suprapunându-se chiar şi în creaţia unui singur pictor.

Studiată insuficient în anii 50-70 ai secolului XX, fiind apreciată şi etichetată de oficialităţile sovietice drept artă „burgheză”, formalistă, arta basarabeană interbelică a fost, pentru cca. 50 de ani scoasă din circuitul valorilor culturale ale artei moderne.

În realitate, această epocă a fost o verigă de legătură între arta medievală tardivă şi cea contemporană. Intermediarii săi – A.Baillayre, L. Dubinovshi, Th.Kiriacoff şi alţii, şi-au continuat activităţile în perioada postbelică, care a schimbat priorităţile şi cerinţele în conformitate cu necesităţile „realismului socialist”.

După ocuparea Basarabiei în 1940 şi 1944 situaţia în domeniul artelor s-a schimbat cardinal: printre cerinţele adresate pictorilor, prioritate se declară artei realiste a „peredvijnicilor” ruşi de la mijlocul secolului XIX, subiectelor şi motivelor consacrate „vieţii noi”, colhoznice, construcţiei comunismului.

Pentru majoritatea artiştilor cu şcoală la Bucureşti sau în Europa, aceste bariere au constituit o dramă a creaţiei. Mulţi s-au refugiat după graniţă, iar cei rămaşi au încercat să –şi menţină nivelul creaţiei în noile condiţii.

Printre ei, chiar dacă au fost impuşi la începuturi, să se conforme „comenzilor de stat” în domeniul artelor, pe poziţiile artistice anterioare au rămas M. Grecu, V. Rusu-Ciobanu, L. Dubinovshi, S. Ciocolov, A. Zevin, urmaţi de mai tinerii I. Vieru, E. Romanescu, A. David, A. Sârbu, V. Bolboceanu etc., creaţia cărora  a constituit adevăratele valori ale artei naţionale.